MOTTO

"O,om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume."

22 apr. 2008

MIERCUREA MARE

Miercurea Mare În Sfânta și Marea Miercuri se săvârșește Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu mir, în Betania. La sfârșitul slujbei, preotul îi unge pe credincioși cu Sfântul Mir. Tot în această zi se pomenește vinderea lui Iisus de către Iuda (de aceea credincioșii ortodocși țin și miercurea ca zi de post de-a lungul întregului an). Săptămâna Patimilor a rezervat pentru Ziua de Miercuri o semnificaţie profund umană. Trădarea a constituit în istorie o formă prin care oamenii au arătat că nu sunt doar fiinţe bune, ci că ştiu să manevreze cu iscusinţă şi în interes propriu, răul. Orice trădător îşi găseşte în Iuda Iscarioteanul, prototipul. Pentru 30 de arginţi, acesta l-a vândut pe Isus Hristos. În compensaţie, femeia desfrânată ajunge să-şi învingă păcatul. În Miercurea Mare, fariseii şi cărturarii unelteau moartea Mântuitorului, iar Iuda Iscarioteanul promite că -în schimbul a 30 de arginţi- îi va ajuta. Este ziua trădării Mântuitorului. "Atunci a mers Iisus impreuna cu ei la locul ce se numeste Ghetsimani si a zis ucenicilor: Sedeti aici pana ce voi merge sa Ma rog acolo. Si luand pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a inceput a Se intrista si a Se mahni si le-a zis lor: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine.Si mergand putin, S-a rugat zicand: Parinte, daca este cu putinta, sa treaca de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu. Si a venit la ei si i-a gasit dormind; si a zis lui Petru: Asa, n-ati putut veghea un ceas cu Mine? Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita, ca duhul este osarduitor, iar trupul neputincios."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

MARIAN MOISE

ANUNTURI

Din comentarii

PUBLICITATE

VA MULTUMESC DE VIZITA


Cursor

Free Angel Blue MySpace Cursors at www.totallyfreecursors.com