MOTTO

"O,om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume."

1 aug. 2008

POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

Astazi a inceput Postul Adormirii Maicii Domnului,o alta cale de a ne aduce aminte de Dumnezeu si de noi si sa ne gandim si la suflet nu numai la trup.Sa depunem un mic efort si noi si sa incercam sa tinem postul asa cum se cuvine dar mai ales sa ne indreptam pasii spre duhovnic si sa ne spovedim sincer si din inima. Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia (Luca 21, 34). Insemnătatea postului pentru om de Sf. Ignatie Brianceaninov Iubiţi fraţi! Este un lucru mântuitor de suflet pentru noi ca în zilele sfintelor Păresimi nu doar să ne împovărăm trupurile cu postul, ci să şi stăm de vorbă despre post; este un lucru mântuitor de suflet pentru noi ca în zilele sfintelor Păresimi să ne îndreptăm toată luarea aminte cuvenită asupra preîntâmpinării pe care ne-a făcut-o Insuşi Mântuitorul cu privire la saturare şi îmbuibare: Luaţi aminte la voi înşivă, a zis El, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. Postul este o rânduială lăsată de Dumnezeu. Prima poruncă dată de Dumnezeu omenirii a fost una privitoare la post. Ea era neapărat trebuincioasă pentru noi în rai, mai înainte de căderea noastră: cu atât mai trebuincioasă este ea după cădere. Porunca privitoare la post a fost dată în rai şi este înnoită în Evanghelie. Să ne înălţăm gândurile la dumnezeiescul aşezământ al postului şi, prin contemplarea acestui aşezământ, să dăm viaţă, să dăm suflet ca să zic aşa - nevoinţei postului. Nevoinţa postului nu ţine doar de trup; nevoinţa postului este folositoare şi trebuincioasă nu numai pentru trup; ea e folositoare şi trebuincioasă în primul rând pentru minte şi pentru inimă. Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. Mântuitorul lumii ne-a descoperit prin aceste cuvinte o urmare, vrednică de o deosebită luare-aminte, a întrebuinţării necumpătate a mâncării şi băuturii – urmare înfricoşătoare, urmare pierzătoare de suflet. în urma desfătării pântecelui se îngreunează, devine grosolană, se împietreşte inima; mintea este lipsită de uşurimea şi de duhovnicia sa; omul devine trupesc. Cu atât mai de trebuinţă este porunca postului pentru omul căzut, împătimirea de pământ, de scurta viaţă pământească, de dulceaţa ei, de măreţia şi slava ei, însăşi înclinarea spre păcat s-au făcut proprii firii căzute, aşa cum sunt proprii bolii imboldurile şi simţămintele fără de rânduială pricinuite de către ea. Noi suntem ţintuiţi de pământ, lipiţi de el cu tot sufletul, nu doar cu trupul; ne-am făcut cu desăvârşire trupeşti, lipsiţi de simţire duhovnicească, neînstare de cugetări cereşti. Porunca privitoare la post se arată iarăşi cea dintâi poruncă, neapărat trebuincioasă pentru noi. Numai cu ajutorul postului ne putem rupe de pământ! Numai cu ajutorul postului ne putem împotrivi puterii atrăgătoare a desfătărilor pământeşti! Numai cu ajutorul postului putem rupe legătura cu păcatul ! Numai cu ajutorul postului duhul nostru se poate slobozi de grelele lanţuri ale trupului! Numai cu ajutorul postului cugetul nostru se poate ridica de la pământ, înălţându-şi privirile către Dumnezeu! Intreg articolul il gasiti pe : http://www.razboiulnevazut.org/articol/91/Insemnatatea-postului-pentru-om SI EU CRED CA MERITA CITIT CU ATENTIE SI LUARE AMINTE.DOAMNE AJUTA!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

MARIAN MOISE

ANUNTURI

Din comentarii

PUBLICITATE

VA MULTUMESC DE VIZITA


Cursor

Free Angel Blue MySpace Cursors at www.totallyfreecursors.com