MOTTO

"O,om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume."

17 sept. 2008

PSALMUL10,11 SI 12

PSALMUL 10 Al lui David. 1. În Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: "Mută-te în munţi, ca o pasăre?" 2. Că iată păcătoşii au încordat arcul, au gătit săgeţi în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepţi la inimă. 3. Că au surpat ceea ce ai aşezat; dar dreptul ce a făcut? 4. Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor. 5. Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său. 6. Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului lor. 7. Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte. PSALMUL 11 Al lui David. l. Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. 2. Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit. 3. Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie. 4. Pe cei ce au zis: "Cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?" 5. Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă. 6. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori. 7. Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei feri de neamul acesta în veac. 8. Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni. PSALMUL 12 Al lui David. l. Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce fata Ta de la mine? 2. Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea? 3. Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea? 4. Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, 5. Ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: "Întăritu-m-am asupra lui". Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina. 6. Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

MARIAN MOISE

ANUNTURI

Din comentarii

PUBLICITATE

VA MULTUMESC DE VIZITA


Cursor

Free Angel Blue MySpace Cursors at www.totallyfreecursors.com