"La început a fost Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul" EV.Ioan 1,1
MOTTO
"O,om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume."
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume."
3 ian. 2009
PSALMUL 83,84
PSALMUL 83
Al fiilor lui Core.
l. Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor!
2. Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului; inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu.
3. Că pasărea şi-a aflat casă şi turtureaua cuib, unde-şi va pune puii săi:
4. Altarele Tale, Doamne al puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu.
5. Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda.
6. Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima sa a pus,
7. În valea plângerii, în locul care i-a fost pus. Că binecuvântare va da Cel ce pune lege,
8. Merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion.
9. Doamne, Dumnezeul puterilor, auzi rugăciunea mea! Ascultă, Dumnezeul lui Iacob!
10. Apărătorul nostru, vezi Dumnezeule şi caută spre faţa unsului Tău!
11. Că mai bună este o zi în curţile Tale decât mii. Ales-am a fi lepădat în casa lui Dumnezeu, mai bine, decât a locui în locaşurile păcătoşilor.
12. Că mila şi adevărul iubeşte Domnul; Dumnezeu har şi slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate.
13. Doamne al puterilor, fericit este omul cel ce nădăjduieşte întru Tine.
PSALMUL 84
Al fiilor lui Core.
1. Bine ai voit, Doamne, pământului Tău, întors-ai robimea lui Iacob.
2. Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor.
3. Potolit-ai toată mânia Ta; întorsu-Te-ai de către iuţimea mâniei Tale.
4. Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre şi-ţi întoarce mânia Ta de la noi.
5. Oare, în veci Te vei mânia pe noi? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam?
6. Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viaţă şi poporul Tău se va veseli de Tine.
7. Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta dă-ne-o nouă.
8. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său
9. Şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul.
10. Dar mântuirea Lui aproape este de cei ce se tem de Dânsul, ca să se sălăşluiască slava în pământul nostru.
11. Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat.
12. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit.
13. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său;
14. Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu