MOTTO

"O,om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume."

9 mar. 2009

PSALMUL 112 PSALMUL 113

PSALMUL 112 Aliluia. 1. Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului. 2. Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. 3. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului. 4. Înalt este peste toate neamurile Domnul, peste ceruri este slava Lui. 5. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte 6. Şi spre cele smerite priveşte, În cer şi pe pământ? 7. Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman, 8. Ca să-l aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său. 9. Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii. PSALMUL 113 Aliluia. l. La ieşirea lui Israel din Egipt, a casei lui Iacob dintr-un popor barbar, 2. Ajuns-a Iuda sfinţirea Lui, Israel stăpânirea Lui. 3. Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi. 4. Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor. 5. Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie Iordane, că te-ai întors înapoi? 6. Munţilor, că aţi săltat ca berbecii şi dealurilor, ca mieii oilor? 7. De faţa Domnului s-a cutremurat pământul, de faţa Dumnezeului lui Iacob, 8. Care a prefăcut stânca în iezer, iar piatra în izvoare de apă. 9. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău, 10. Ca nu cumva să zică neamurile: "Unde este Dumnezeul lor?" 11. Dar Dumnezeul nostru e în cer; în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut. 12. Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti: 13. Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea; 14. Urechi au şi nu vor auzi; nări au şi nu vor mirosi; 15. Mâini au şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor umbla, nu vor glăsui cu gâtlejul lor. 16. Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei. 17. Casa lui Israel a nădăjduit în Domnul; ajutorul lor şi apărătorul lor este. 18. Casa lui Aaron a nădăjduit în Domnul; ajutorul lor şi apărătorul lor este. 19. Cei ce se tem de Domnul au nădăjduit în Domnul; ajutorul lor şi apărătorul lor este. 20. Domnul şi-a adus aminte de noi şi ne-a binecuvântat pe noi; a binecuvântat casa lui Israel, a binecuvântat casa lui Aaron, 21. A binecuvântat pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici împreună cu cei mari. 22. Sporească-vă Domnul pe voi, pe voi şi pe copiii voştri! 23. Binecuvântaţi să fiţi de Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul. 24. Cerul cerului este al Domnului, iar pământul l-a dat fiilor oamenilor. 25. Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toţi cei ce se coboară în iad, 26. Ci noi, cei vii, vom binecuvânta pe Domnul de acum şi până în veac.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

MARIAN MOISE

ANUNTURI

Din comentarii

PUBLICITATE

VA MULTUMESC DE VIZITA


Cursor

Free Angel Blue MySpace Cursors at www.totallyfreecursors.com