DESPRE PATIMI SI ISPITE IN FILOCALIE

Să luăm seama la vrăjmaşii noştri ce ne luptă subţire prin gânduri căci ca într-un război văzut, fiecare din ei îşi are locul său în lupta împotriva noastră, rânduindu-i-se fiecăruia o lucrare deosebită - lucru care ne minunează. (Vrăjmaşul văzându-l pe fiecare mai înclinat spre ceva şi mai uşor de biruit de ceva, întinde curse prin acel lucru ţinând seama de obişnuinţa, vârsta, de felul lui şi de loc. El nu şopteşte gânduri necorespunzătoare, ci compatibile cu felul de a fi a omului şi uşor de îndeplinit.) ˇ De nimic nu se bucură dracii mai mult ca de urâtul miros al curviei şi nici de altă patimă ca de această întinăciune a trupului. ˇ Îngâmfarea este pricina căderii, dar unii pot să se folosească şi de aceste căderi luând din acestea pricini de umilinţă, precum cei nepricepuţi iau din acestea pricini de deznădejde. Când se înalţă cineva pe sine socoteşte că prin el este ceea este nu prin Dumnezeu. Deci nemaifiind deschis lui Dumnezeu, nu-I mai cere ajutorul Lui. ˇ Unele patimi se nasc înăuntru sufletului trecând apoi în trup, altele urmează tocmai calea contrară; această a doua posibilitate o întâlnim în special la cei ce petrec în lume sau în comunităţi, pe când cea dintâi celor ce petrec în izolare ca unii ce nu au contact cu cele sensibile care să-i excite. Dar peste toate, în ceea ce priveşte ordinea desfăşurării patimilor eu zic: ''Căuta-ve-i la cei răi rânduială şi nu vei găsi!'' ˇ Părinţii au stabilit cu ajutorul darului lor de deosebire: a) Primul atac al păcatului în suflet care se numeşte momeala. b) Însoţirea gândului cu momeala cea rea - însoţirea. c) Consimţământ sau încuviinţarea. d) Robirea. e) Lupta. f) Împătimirea sufletului. Momeala este gândul simplu care pătrunde în minte. Însoţirea este cugetarea sau convorbirea cu ceea ce s-a arătat în chip pătimaş în minte. Consimţământul este înclinarea sufletului spre ceea ce i s-a arătat. Robirea este târârea cu sila a inimii sau însoţirii stăruitoare a ei cu acea dorinţă pătimaşă, scoţându-ne astfel din starea firească. Lupta este egalitatea de forţe între cel care este ispitit şi cel care ispiteşte conform căreia sufletul învinge sau este învins, după cum îi este voia. Împătimirea este viciul care s-a cuibărit de multă vreme în suflet şi care prin deprindere l-a condus spre o astfel de obişnuinţă cu păcatul încât de bunăvoie şi de plăcere îi devine rob. ˇ Ticălosul diavol obişnuieşte a se atinge de mădularele trupului spre a aduce tulburări. ˇ Duhul hulei nu numai că huleşte pe Dumnezeu şi cele dumnezeieşti, ci seamănă întru noi oarecari gânduri foarte ruşinoase şi necuviincioase ca ori să părăsim rugăciunea, ori să cădem în deznădejde. Astfel, pe mulţi i-a întrerupt de la rugăciune şi pe mulţi i-a depărtat de la Sfintele Taine; trupurile unora le-a topit cu tristeţea, pe alţii i-a amăgit spre nevoinţă peste măsură nedându-le nici un răgaz. Îl face pe om să-şi piardă orice nădejde de mântuire şi să se socotească mai nenorocit şi mai vrednic de plâns decât păgânii, aducându-i până la ieşirea din minţi. ˇ Cel ce este chinuit de duhul hulei şi voieşte să se izbăvească de el, să fie încredinţat că nu sufletul său este pricina unor astfel de gânduri ci diavolul. De aceea, dispreţuindu-l să nu luăm în seamă cele şoptite de el zicând: ''Mergi înapoia mea, satano! Domnului Dumnezeului meu mă voi închina şi Lui singur voi sluji! Asupra ta să se pogoare hula în veacul de acum şi în cel viitor. Amin.'' ˇ Cel ce voieşte să lupte altfel cu demonul hulei este asemenea celui ce încearcă să ţină fulgerul în mâinile lui, căci cum ar putea respinge sau lovi pe cel care ne străbate inima dintr-o dată ca o furtună şi aruncă cuvântul lui cât ai clipi şi apoi dispare? Căci toţi cei ce ne războiesc stau şi luptă rămânând multă vreme dând astfel timp celui ce se luptă cu ei; acesta însă nu, ci îndată ce apare se şi depărtează; deîndată ce ne-a vorbit, a şi plecat. ˇ Acest drac obişnuieşte să se sălăşluiască în mintea celor simpli şi mai nevinovaţi care sunt mai tulburaţi şi chinuiţi mai tare decât alţii. Dar aceasta se întâmplă nu din închipuirea de sine, ci din pizma dracilor. ˇ Să încetăm a-l mai judeca şi osândi pe aproapele şi atunci nu ne vom mai teme de gândurile de hulă căci lucrul dintâi este pricina şi rădăcina celui de-al doilea. ˇ Cel care dispreţuieşte şi nu-l bagă în seamă pe demonul hulei s-a izbăvit de patimă, însă cel care încearcă şi alte căi de a se lupta până la urmă va fi înfrânt căci cel ce voieşte să stăpânească duhurile cu cuvintele este asemenea celui care încuie vânturile. ˇ Cel ce a luat biruinţă asupra acestei patimi a tăiat mândria. ˇ Pe cât de uşor cad cei drepţi, pe atât de greu se pot schimba cei dimpotrivă. Uşor este să cobori - să urci niciodată! Dar înstrăinarea adevărată, supunerea umilă şi paza buzelor au putut face de multe ori lucruri mari şi au preschimbat în chip minunat boli de nevindecat. ˇ Să luăm aminte ca nu cumva să împlinim puţinătatea hranei cu mulţimea somnului căci aceasta este un lucru al celor fără minte, ca şi cel dimpotrivă. Am văzut lucrători care, într-o oarecare împrejurare au făcut puţin pogorământ pântecelui, dar repede au chinuit bărbăteşte pe ticălos cu starea de toată noaptea în picioare şi l-au învăţat să se smerească după aceea de săturare cu bucurie. ˇ Dacă Hristos fuge de Irod trupeşte, deşi putea toate, să învăţăm de aici cei încrezuţi şi cei porniţi să se arunce pe sine-şi în ispite. ''Să nu-ţi dai, zice, piciorul tău spre clătire şi nu va dormita îngerul ce te păzeşte.''(Psalmi 100,4) ˇ Din necunoaşterea (sau nerecunoaşterea) lui Dumnezeu se naşte în noi dragostea de noi înşine sau de trupul nostru. Din această dragoste se nasc cele trei păcate care sunt cele mai primejdioase dintre toate, adică: neînfrânarea, slava deşartă şi iubirea de arginţi. Aceste trei patimi intră în noi prin poarta necesităţii şi a trebuinţei ce o resimte trupul nostru de lucrurile care-l întreţin, îl hrănesc şi servesc ele înseşi drept poartă şi intrare tuturor celorlalte păcate care ies dintr-însele ca şi dintr-un izvor al lor. Ucigând deci în noi această nenorocită rădăcină a dragostei de sine, vom ucide prin ea toate nenorocirile celelalte care provin dintr-însa. ˇ Asupra celui ce se linişteşte am văzut dimineaţa tăbărând asupra lui din plin dracii slavei deşarte şi ai poftei, la amiază pe cei ai lenei, ai întristării şi ai mâniei, iar seara pe cei iubitori de murdărie şi pe tiranii pântecelui. Tinerii care sunt atraşi cu putere de plăcerile trupului şi cele ale mâncării încă de la începutul vieţii monahale trebuie să se exercite cu postul şi rugăciunea şi să depărteze toate presiunile senzuale şi toate josniciile ca nu cumva cele de pe urmă să devină mai rele ca cele dintâi.