Pe data de 29 iunie, creştin-ortodocşii îi celebrează pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cele două personaje ale istoriei religioase sunt simboluri ale credinţei de nestrămutat şi ale sacrificiilor supreme în numele Domnului. De-a lungul timpului, au existat mereu oameni care şi-au jertfit viaţa pentru un scop nobil, pentru un crez, pentru o idee, pentru un ideal. Apostolii lui Hristos se disting de departe în seria martirilor. Este vorba despre conceptul omului absolut, al omului ideal care crede cu toată fiinţa sa şi care este gata să-şi dea viaţa mai curând decât să renunţe la credinţa sa. Vieţile şi faptele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ilustrează excelent cele afirmate anterior. Ei au marcat începuturile răspândirii creştinismului, au propovăduit noua religie şi s-au jertfit pentru ea.
* Cine a fost Sfântul Petru?
Sfântul Petru a fost iniţial ucenicul lui Ioan Botezătorul, pentru ca, ulterior, să îl însoţească pe Mântuitor. Numele său de origine era Simon, dar Iisus i-a dat numele de Chefa sau Petru, care însemna „piatră”. Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creştinismul pe teritoriul ţării noastre.
Meseria de bază a Sfântului Petru era de pescar, ceea ce îl determină pe Învăţător să îl întrebe simbolic dacă nu doreşte să devină "pescar de oameni", adică să le inspire oamenilor de peste tot credinţă cea adevarată. Supranumit "Apostolul celor tăiaţi împrejur", Sfântul Petru a propovaduit în lung şi-n lat religia creştină după Înălţarea lui Hristos. A fost prigonit de către duşmanii creştinismului şi pe data de 29 iunie 1967 (în timpul domniei lui Nero) a fost crucificat cu capul în jos.
* Sfântul Pavel - "Apostolul neamurilor"
Fără a fi făcut parte dintre cei 12 ucenici ai Mântuitorului, Sfântul Pavel a fost cel mai mare propovăduitor al credinţei creştine, fiind supranumit "Apostolul neamurilor", deşi la origine era fariseu, avea cetăţenie romană şi făcea parte din rândul celor care îi asupreau pe creştini. Numele său evreiesc era Saul (“furtuna”), dar îl va schimba în Pavel (“linişte”) în momentul în care, în drum spre Damasc, i se arată Domnul şi îi câştigă pentru totdeauna o credinţă puternică, dar îi ia vederea, pe care şi-o va recăpăta în clipa botezului. A fost întemniţat de trei ori pentru acţiunile sale de propagare a creştinismului pentru ca în final să fie decapitat tot pe 29 iunie şi tot în timpul domniei lui Nero. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor rămâne pentru totdeauna modele de viaţă, de dăruire, de devotament, de perseverenţă, de curaj.
Tuturor celor care poartă nume sfinte, precum Paul, Polina, Petruţa, Petrişor etc le doresc La mulţi ani şi multă sănătate!
"La început a fost Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul" EV.Ioan 1,1
MOTTO
"O,om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume."
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume."
29 iun. 2009
SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL
Pe data de 29 iunie, creştin-ortodocşii îi celebrează pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cele două personaje ale istoriei religioase sunt simboluri ale credinţei de nestrămutat şi ale sacrificiilor supreme în numele Domnului. De-a lungul timpului, au existat mereu oameni care şi-au jertfit viaţa pentru un scop nobil, pentru un crez, pentru o idee, pentru un ideal. Apostolii lui Hristos se disting de departe în seria martirilor. Este vorba despre conceptul omului absolut, al omului ideal care crede cu toată fiinţa sa şi care este gata să-şi dea viaţa mai curând decât să renunţe la credinţa sa. Vieţile şi faptele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ilustrează excelent cele afirmate anterior. Ei au marcat începuturile răspândirii creştinismului, au propovăduit noua religie şi s-au jertfit pentru ea.
* Cine a fost Sfântul Petru?
Sfântul Petru a fost iniţial ucenicul lui Ioan Botezătorul, pentru ca, ulterior, să îl însoţească pe Mântuitor. Numele său de origine era Simon, dar Iisus i-a dat numele de Chefa sau Petru, care însemna „piatră”. Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creştinismul pe teritoriul ţării noastre.
Meseria de bază a Sfântului Petru era de pescar, ceea ce îl determină pe Învăţător să îl întrebe simbolic dacă nu doreşte să devină "pescar de oameni", adică să le inspire oamenilor de peste tot credinţă cea adevarată. Supranumit "Apostolul celor tăiaţi împrejur", Sfântul Petru a propovaduit în lung şi-n lat religia creştină după Înălţarea lui Hristos. A fost prigonit de către duşmanii creştinismului şi pe data de 29 iunie 1967 (în timpul domniei lui Nero) a fost crucificat cu capul în jos.
* Sfântul Pavel - "Apostolul neamurilor"
Fără a fi făcut parte dintre cei 12 ucenici ai Mântuitorului, Sfântul Pavel a fost cel mai mare propovăduitor al credinţei creştine, fiind supranumit "Apostolul neamurilor", deşi la origine era fariseu, avea cetăţenie romană şi făcea parte din rândul celor care îi asupreau pe creştini. Numele său evreiesc era Saul (“furtuna”), dar îl va schimba în Pavel (“linişte”) în momentul în care, în drum spre Damasc, i se arată Domnul şi îi câştigă pentru totdeauna o credinţă puternică, dar îi ia vederea, pe care şi-o va recăpăta în clipa botezului. A fost întemniţat de trei ori pentru acţiunile sale de propagare a creştinismului pentru ca în final să fie decapitat tot pe 29 iunie şi tot în timpul domniei lui Nero. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor rămâne pentru totdeauna modele de viaţă, de dăruire, de devotament, de perseverenţă, de curaj.
Tuturor celor care poartă nume sfinte, precum Paul, Polina, Petruţa, Petrişor etc le doresc La mulţi ani şi multă sănătate!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu