DESPRE IERTARE

Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine? (Matei 18, 32-33

Domnul nostru Iisus Hristos, ne învaţă că toată Legea şi proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăşte din dragoste, după mărturia Sfîntului Apostol Pavel, care zice: Dragostea se milostiveşte (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste şi petrece în întunericul urii de fraţi (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).

Dragostea lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu dragostea părinţilor pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tată şi o mamă bună îşi iubesc pe fiii lor şi, ori de cîte ori ar greşi ei, dacă se întorc şi cer iertare, îi iartă şi îi mîngîie, aşa este şi dragostea lui Dumnezeu spre noi, care sîntem fiii Săi (Ioan 1, 12) şi aşa ni se cuvine să fim cu dragostea şi cu mila faţă de cei ce ne greşesc nouă. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit spunînd: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34).

Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din nemărginita Sa bunătate, cu dragoste şi milă pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desfiinţat deosebirea între vrăjmaşi şi prieteni şi ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmaşii noştri, să binecuvîntăm pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru binele celor ce ne vatămă şi ne prigonesc şi să facem bine celor ce ne urăsc (Matei 5, 44). După mărturia acestei învăţături nu avem voie să urîm pe nimeni, ci pe toţi cei ce ne greşesc să-i iubim şi să le iertăm greşelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare rău.

Să ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa nemărginită bunătate plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45). De aceea sîntem şi noi datori a face bine tuturor şi a ierta greşelile celor ce ne greşesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtînd neputinţele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Aşa ne îndeamnă şi Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Fiţi buni între voi şi milostivi iertînd unul altuia, precum şi Domnul v-a iertat vouă, în Hristos (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: Îngăduiţi-vă unul pe altul, iertînd unul altuia; iar dacă cineva are vreo plîngere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, aşişderea iertaţi şi voi (Coloseni 3, 13).

Aşadar, fraţii mei, aducîndu-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, care pururea greşim înaintea Lui, să ne silim şi noi după a noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greşesc nouă (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arăta între noi fără de iubirea dintre noi şi fără iertarea celor ce ne greşesc nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).

Viata ne aduce in fel si fel de situatii, de la cele mai placute, pana la cele mai neplacute. Ce facem atunci cand suntem intr-una dintre situatiile de nedorit si care ne verifica, in acest mod, capacitatea de a ierta? Cat de dispusi suntem sa iertam? Oare realizam ca iertarea poate sa vindece relatiile deteriorate?

CINEVA NE-A RANIT. CE FACEM ACUM?

Unii dintre noi devenim frustrati, prudenti, atenti, poate exagerat de atenti, vigilenti in relatiile cu ceilalti. Uneori este cazul sa fim asa, alteori nu. Si totusi … cineva ne-a facut rau – dincolo de gradul de “rau” pe care il percepe fiecare intr-un mod diferit si dupa reglarea intr-un mod sau altul a situatiei – ramane totusi ceva nespus, neterminat, neobservat chiar: necesitatea iertarii – din observatiile mele de pana acum, aproape nimeni nu isi propune sa ierte partea vinovata.

Motive sunt multe pentru care nimeni nu isi propune, macar, acest lucru: nu am fost invatati sa facem acest lucru, nu am vazut la cei din jur acest model sau pur si simplu picam in capcana Ego-ului care ne dicteaza sa nu iertam.

In functie de forta Ego-ului, putem hotari sa iertam sau sa nu iertam. Majoritatea oamenilor prefera varianta a doua, desi se pare ca aceasta varianta nu e intotdeauna cea indicata, declansand alte procese secundare.

DE CE NU IERTAM?

Principalul motiv este pentru ca nu stim; nu suntem invatati sa facem aceasta. Sau daca suntem invatati, nu dorim sa iertam. Refuzul de a ierta poate exista in noi pentru ca persoanele de ingrijire pe care le-am avut, familia, nu ne-au invatat sa iertam, ba chiar ne-au invatat ca, daca nu iertam, suntem superiori din punct de vedere moral tocmai fata de cei pe care trebuie sa ii iertam.

SI TOTUSI …

Daca nu iertam, trecutul ne va afecta iar si iar, influentandu-ne sanatatea.

Intrucat mintea si corpul nostru nu functioneaza separat, intre ele exista un continuum – mintea este esenta interioara a corpului, iar corpul este invelisul exterior al mintii – nu putem separa componeta fizica de cea psihica, fiinta este psihosomatica, corpul si mintea functioneaza impreuna, astfel incat anxietatea generata de amintirea unor evenimente neplacute din trecut, in care am fost implicati de persoane pe care inca nu le-am iertat, pot genera simptome si in minte si in corp.

Inversunarea si ostilitatea din interior se raspandesc repede ca si cancerul. Ne fac sa acuzam rapid si sa fim usor iritabili. In noi se dezvolta „complexul de martir” cu rolul aferent: cel de victima. Incepem sa ne plangem singuri de mila. Iar in scurt timp incepem sa ne simtim bine in starea aceasta.

Amintirea incidentelor neplacute poate deveni periculoasa pentru corp, putand afecta activitatea inimii. Sentimentele negative sunt legate de cresterea tensiunii arteriale, boli coronariene si sunt susceptibile de declansarea altor boli.

Sentimentele negative pe care le dezvoltam in diverse situatii de viata ne impiedica sa mergem mai departe, ne fac sa ne ancoram in trecut, fiind un semnal ca nu am avut capacitatea sa iertam.